basemoroBăsescu loveşte din nou. Luptătorul K1 Moroşanu "Moartea din Carpaţi" susţine că preşedinte l-a bătut crunt într-un gang sordid din zona Lipscani. Potrivit lui Moroşanu, şeful statului l-a lovit din senin, fără să fie provocat. Lucru straniu deoarece, după cum se ştie, preşedinţii sunt  fiinţe blânde, care nu atacă fără motiv. Se mai întâmplă uneori să muşte câte un copil, dar în cazurile alea poate a spus copilul ceva, poate l-a înjurat.

 

"Moartea din Carpaţi" (pe vremea mea, aşa se spunea la nicotină) susţine că Băsescu i-a adresat şi injurii, pe care nu poate să le reproducă, întrucât le-a uitat.

 

“Nu ştiu de unde a auzit vorbele alea, dar m-am pişat pe mine de frică atunci când am văzut ce spune. În timp ce băieţii de la mine din cartier abia leagă câteva cuvinte de ocară, domnul Băsescu editează fraze întregi”, a declarat luptătorul K1.

 

Se pare că Moroşanu nu este prima victimă a preşedintelui. Noi acuzaţii de lovire ies la iveală, pe măsură ce ţara se afundă în criză, instabilitate politică şi comportament infantil la cel mai înalt nivel. Un fost coleg din şcoala generală în acuză pe preşedinte că, în urmă cu 43 de ani, l-a lovit cu o riglă de lemn. În plus, pe când era în clasa a cincea, Băsescu ar fi lovit un copil mai mare cu un an decât el, de la a şasea B.

Scris de Dan | Wednesday, 25.08.2010 15:09 Politic

National Cinematografic