24 de ore de la mobilizare. Zeci de mii de ruși, internați cu împușcături în picior

Medicii ortopezi sunt primele victime ale mobilizării anunţate de Vladimir Putin! Din ce în ce mai mulţi ruşi care au supravieţuit căderii pe geam în prima parte a războiului se prezintă acum la Urgenţe cu misterioase împuşcături în picior.

Personalul medical se plânge că e complet depăşit de situaţie, iar analiştii economici spun că e foarte posibil ca Rusia să fie nevoită să importe ghips şi cârje din ţări prietene precum Coreea de Nord.

„Cel mai probabil, forţele NATO şi agenţii CIA i-au împuşcat în picior pe compatrioţii noştri, dar vă garantez că aceste gesturi nu vor rămâne nepedepsite – imediat ce mi se vindecă nenorocitul ăsta de picior”, a declarat ministrul Şoigu, el însuşi victima unui misterios glonţ care i-a străpuns laba în urmă cu câteva ore.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
22 septembrie 2022 15:02
Citește mai mult despre: rusia

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult