pagubitii-CaritasPacienţii de la Spitalul Caritas susţin că au fost păcăliţi, deoarece nu s-au făcut bine, aşa cum le-au promis medicii. Ei au ieşit în stradă ca să protesteze şi au de gând să dea în judecată spitalului dacă nu  primesc înapoi banii pe tratament.

Bolnavii spun că s-au internat la Caritas după ce au auzit tot felul de poveşti cu oameni care au ieşit din spital de opt ori mai sănătoşi decât intraseră. Acum, că spitalul Caritas se închide, iar fondatorul lui a fugit cu banii de medicamente, pacienţii şi-au seama că totul a fost o schemă Ponzi de însănătoşire rapidă.

Iată ce declară unul dintre păgubiţi despre întreaga înşelătorie:

“Să fim serioşi, nici nu era posibil aşa ceva. Cum să te faci de opt ori mai sănătos în doar două săptămâni? În alte spitale, trebuie să stai cu lunile ca să-ţi treacă o răceală. Am făcut un calcul şi eu, de exemplu, cu TBC-ul meu, aveam de stat doi ani la Elias. Vă daţi seama că nu rentează. Am vorbit cu soţia să mă depună la Caritas, dar uite că se închide spitalul şi mai rău m-am îmbolnăvit. Sărăcia şi disperarea m-au adus aici.”

Se pare că mulţi români s-au îmbolnăvit special pentru a se interna la Caritas, în ideea că ies din spital mai sănătoşi decât la început. După ce medicii l-au respins în repetate rânduri pe motiv că e sănătos tun, Ramon Cârlig (34 de ani) a stat în frig ca să-i degree picioarele şi a făcut baie de Revelion în Lacul Morii, împreună cu un maidanez turbat şi plin de râie.Abia saptămâna trecută a reuşit să se interneze, după ce pneumonia a degenerat în apă la plămâni şi cangrenele de la degerături i-au mâncat ambele picioare şi mâna dreaptă. Acum, că spitalul se închide, a rămas pe drumuri, întrucât soţia nu-l mai primeşte acasă, că dă râie la copii.

În situaţia lui Ramon Cârlig se află sute de români păgubiţi de spitalul Caritas. Unii dintre ei au anunţat că nu părăsesc saloanele în care sunt internaţi  decât cu picioarele înainte, dacă îi cară cineva pe targă.

Nea Costel, drojdier:

“Până şi eu mă trezesc pe 26 mai ca să merg la vot! N-ai nicio scuză dacă stai acasă!”

Scris de Dan | Tuesday, 05.04.2011 11:55 Politic

National Cinematografic