emil_boc_vrea_desfiintarea_salariilorAflat în Bucovina într-un turneu de promovare a Codului Muncii, Emil Boc a venit cu o nouă măsură de relansare economică: desfiinţarea salariilor.

"Toţi suntem nemulţumiţi de aceste salarii. Noi, la Guvern, că trebuie să le dăm, iar oamenii pentru că sunt prea mici. Salariile sunt prea mici, nu oamenii, pentru că numai tâmpiţii fac glume pe seama defectelor fizice, care nici defecte nu sunt, de fapt! Mă rog... ce ziceam? Aaa, da, vreau să desfiinţez salariile! Sper să mă susţină şi domnul preşedinte, că aşa mi-a spus când mi-a zis că vrea să desfiinţeze salariile, că mă va susţine când voi anunţa! Mă scuzaţi, sunt puţin emoţionat, pentru că e o măsură istorică! Ne umplem de bani! În doi-trei ani statul vrea să nu mai cheltuie bani pe absolut nimic."

Psihologii spun că oamenilor le va fi greu în primele două-trei luni pentru că se vor gândi mereu la salariu, le va fi dor să aibă bani, să cheltuie pe tot felul de prostii sau chiar pe mâncare. "Plus că vor vedea la cei de lângă ei că au bani şi vor vrea şi ei... Ştiţi foarte bine cum sunt bugetarii, ca şi copiii...", ne-a declarat Hortensia B., specialistă în psihologia muncii.
beretnr4bnnrmic.png

Mai repede decât unii chelneri la terasă! Dacă stai în București și-ți comanzi berea noastră TNR, o primești în mai puțin de 2 ore. Iar dacă se întâmplă vreo calamitate și nu-ți ajunge în 2 ore, ai 20 de beri gratis de la noi.

Scris de Mihai | Monday, 18.04.2011 13:42 Politic

National Cinematografic