emil_boc_rade_intre_preotiPoza în care președintele și premierul râd în hohote în mijlocul unui grup de preoți a fost deja supranumită Poza anului 2011. Chiar dacă în presă apare doar numele lui Traian Băsescu, totuși la o privire mai atentă se poate vedea că în spatele președintelui mai este ceva. Din alt unghi s-a putut vedea clar cum premierul Emil Boc râdea și el în hohote, însă îşi ascundea fața în buricul unui mitropolit bărbos.


Deloc deranjat de gafă, premierul ne explică: „Râdea preşedintele aşa cu o poftă, că mi-a venit şi mie să râd. Am încercat să mă abțin, dar parcă mai tare mă pufnea râsul. Plus că mă mai și gâdila un preot cu barba fix în creștet... Cum să nu râzi?”


Experții media spun că unul din motivele pentru care premierul nu se vede aproape deloc în poză este că în jurul său se aflau doar înalte fețe bisericești și nicio față bisericească scundă.

Scris de adi | Monday, 07.11.2011 16:16 Politic

National Cinematografic