legea_pensionarului_unic_copyDeoarece numărul pensionarilor din ţara noastră este într-o creştere alarmantă, Guvernul României a decis în şedinţa de azi să adopte o serie de măsuri pentru reducerea sa. “Ştim că orice familie de români îşi doreşte să aibă un moşuleţ odios sau o bărânică care stă toată ziua lipită de vizetă”, a declarat premierul Emil Boc, “dar pur şi simplu este imposibil. Gândiţi-vă numai câte tabele de întreţinere ar trebui să instalăm în fiecare bloc ca să putem ţine pensionarii ocupaţi în timpul zilei, cât sunteţi plecaţi la serviciu şi nu puteţi sta cu ochii pe ei.”

În consecinţă, şeful Executivului a propus ca, după modelul legii copilului unic din China să se introducă şi la noi "Legea pensionarului unic", astfel încât fiecare familie să aibă dreptul la un singur pensionar. Conform proiectului înaintat de Emil Boc, cei care-şi fac mai mult de un pensionar vor fi pedepsiţi cu amenzi usturătoare, iar pensionarul le va fi luat şi dat în grijă unui cuplu care nu reuşeşte să aibă pensionarul său, deşi se chinuie de mulţi ani. De asemenea, cei care-şi fac un pensionar fără să fie căsătoriţi vor trebui să-l dea la casa de bătrâni.

Pe de altă parte, cei care îşi pierd pensionarul într-un accident au dreptul să-şi facă altul - desigur, asta dacă nu sunt prea bătrâni ca să mai poată. Premierul spune chiar că se gândeşte să le permită şi străinilor să adopte pensionari din ţara noastră, dar se teme totuşi ca aceştia să nu ajungă pe mâna unor gerontofili. Există, de asemenea, pericolul ca romii să se apuce să toarne pensionari pe bandă rulantă ca să-i vândă apoi străinilor cu bani.


beretnr4bnnrmic.png

TNR este o bere naturală, fără cipuri de la Bill Gates și e făcută în România, că la fabrica de bere a ocultei mondiale nu mai era loc. Umple-ți frigiderul acum: bereatnr.ro/shop!

*Livrare rapidă în București, Ilfov, Cluj, Iași și Constanța.
Scris de Radu | Thursday, 08.12.2011 14:55 Politic

National Cinematografic