sf_sinod_al_bor_are_ratind_aa_plusAgenția americană Standard&Poor’s a mărit ratingul Bisericii Ortodoxe Române la AA+, ca urmare a profiturilor fabuloase realizate de companie. De acum încolo, BOR se poate împrumuta la dobânzi mai mici, iar bondurile și acatistele pe care le emite vor atrage din ce în ce mai mulți investitori. Aprecierea ratingului Bisericii noastre nu a lăsat indiferente nici piețele financiare. Acțiunile BOR s-au apreciat la Bursa din New York cu peste 10%, brokerii vorbind deja despre preluarea pachetului majoritar de către un important miliardar de peste Ocean. 

Patriarhul Daniel, întâistătătorul companiei, neagă însă aceste zvonuri și spune că înalții prelați ai Bisericii nu au de gând să vândă nimic. “Dimpotrivă, noi vrem să ne extindem. Chiar ieri am discutat despre cumpărarea a două mitropolii din Bulgaria și a unei dioceze de pe coasta de Azur. Am investi și în imobiliare, dar, din cauza crizei, nimeni n-o să mai cumpere mult timp de-acum încolo schituri mănăstirești. Prețul chiliilor s-a prăbușit inclusiv în Capitală.”

Patriarhul a mai spus că e interesat și de preluarea restaurantelor McDonald’s din România, pe care le apreciază sincer deoarece servesc mâncare de post. “De mult voiam să intrăm pe piața fast-food-urilor, dar nu știam ce mare jucător să achiziționăm. Până la urmă, am descoperit o oarecare afinitate cu McDonald’s, deoarece hamburgherii lor de vită nu conțin deloc carne, iar acest lucru este binevenit în post.”

beretnr4bnnrmic.png

TNR este o bere naturală, fără cipuri de la Bill Gates și e făcută în România, că la fabrica de bere a ocultei mondiale nu mai era loc. Umple-ți frigiderul acum: bereatnr.ro/shop!

*Livrare rapidă în București, Ilfov, Cluj, Iași și Constanța.
Scris de Dan | Sunday, 11.12.2011 17:43 Politic

National Cinematografic