Sute_de_mii_de_romani_se_afla_in_greva_foamei_fara_s-o_stieNumărul românilor care se află în greva foamei efectiv a explodat în luna decembrie: conform ultimelor date ale Institutului Naţional de Statistică, sute de mii de români se află în greva foamei de cel puţin 10 zile. Majoritatea dintre aceştia, însă, se află în greva foamei fără să fie conştienţi de acest lucru.

“Este adevărat că n-am mai mâncat de câteva zile, dar nu ştiam că mă aflu în greva foamei. Sincer, nu mi-am propus asta, pur şi simplu s-a întâmplat să nu mai am bani de mâncare”, a explicat un astfel de grevist.

Potenţialul imens de grevişti ai foamei pe care îi are România a atras atenţia liderilor USL, Crin Antonescu şi Victor Ponta, care vor să-i folosească pe grevişti în interesul formaţiunii lor politice.

“Greviştii foamei merită o cauză. E păcat să facă foamea fără să profite nimeni de pe urma lor. Vrem să-i identificăm pe toţi şi să-i convingem să ceară demisia lui Traian Băsescu. Singura problemă e că mulţi dintre aceşti oameni cer mâncare în schimbul ieşirii din grevă, ceea ce face dificilă racolarea lor în interesul nostru”, a declarat liderul liberal Crin Antonescu.
beretnr4bnnrmic.png

TNR este o bere naturală, fără cipuri de la Bill Gates și e făcută în România, că la fabrica de bere a ocultei mondiale nu mai era loc. Umple-ți frigiderul acum: bereatnr.ro/shop!

*Livrare rapidă în București, Ilfov, Cluj, Iași și Constanța.
Scris de Calin | Monday, 12.12.2011 16:30 Politic

National Cinematografic