7 lucruri despre vizita lui Traian Băsescu în SUA

Aflat în vizită în SUA, Traian Băsescu s-a întrecut în gafe. Trimisul nostru special din SUA a reuşit să ne relateze o parte dintre ele (au fost mult mai multe, însă colegului nostru i s-au terminat fisele pentru telefon şi nu a apucat să ni le spună pe toate). Dacă aveţi detalii ale vizitei care ne-au scăpat, nu ezitaţi să le faceţi publice în secţiunea de comentarii.
• L-a lăsat pe preşedintele american fără replică, după ce i-a spus: “Bă Obama, te-aş fi chemat în vizită la noi, la Neptun, da’ văd că deja eşti bronzat, aşa că mai bine o lăsăm pentru altă dată”.
• A vrut să vândă fregata Regele Ferdinand marinei americane, dar nu s-a înţeles la preţ cu oficialii SUA.
• A făcut o vizită scurtă la Disneyland, unde a obţinut promisunea lui Mickey Mouse că va participa anul viitor la ziua lui Emil Boc.
• A negociat pentru Laura Codruţa Kovesi un contract în NBA. “E înaltă, e atentă la indicaţiile pe care le primeşte şi poate trece foarte uşor drept bărbat”, a lăudat-o Băsescu în faţa managerilor din NBA.
• Iritat că l-a întrerupt în timp ce vorbea cu soţia, i-a smuls telefonul din mână lui Michelle Obama şi a făcut-o ţigancă împuţită.
• L-a trimis pe Teodor Baconschi la cumpărături. Cum ministrul de externe s-a plimbat mai mult prin magazine de lux, cel mai probabil cumpărăturile sunt pentru Elena Udrea.
•A făcut un scandal monstru după dineul oficial, pe motiv că nu a fost lăsat să se urce beat la volan. “La Golden Blitz n-aş fi trăit umilinţa asta”, le-a reproşat Băsescu americanilor.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.