Marian Oprişan a cerut demisia lui Mircea Geoană. Evident că a avut motive, dar cui i-ar fi greu să găsească un motiv pentru care să-i ceară Prostănacului să plece?!
Altceva m-a impresionat. Oprişan nu i-a spus lui Geoană, la întrunirea de partid de ieri, ca orice baron care se respectă: „Da, du-te frate, ne leşi!” Nu, ci a ţinut un discurs, de pe foi, un fel de prelegere pentru care demisia lui Geoană a fost doar un pretext.
Iată un pasaj din conferinţa ţinută de fostul manechin de la Fabrica de Confecţii Focşani: „Mircea, există o expresie veche de când lumea: Mi-e prieten Platon, dar mai prieten îmi este adevărul.” Oprişan, cu mintea ascunsă în guşa tradiţional românească, o fi crezut că Platon e vreun cotidian, ca şi Adevărul.
Altfel cum s-o fi gîndit el că face pilde mai vechi decît lumea, cel puţin decît aia antică? Chiar şi la o primă vedere, dacă ai terminat postliceala de cofetară, tot te prinzi că maxima este cel mult din vremea lui Platon.
Dar în acele vremuri - ca şi în cele ale lui Năstase, om cult - să-ţi iei şeful la ştangă pe la spate, cum face Oprişan cu Geoană, era chiar un motiv de bucurie pentru şef, iubirea platonică şi migrena fiind scuzele preferate ale bărbaţilor cînd se întorceau crăcănaţi acasă la neveste de la interminabilele discuţii de partid.

Join us in our attempt to change the world through technology. We're looking for Deep Learning Research Engineers to help us solve intelligence in the most innovative domains out there. Apply today!

Scris de Mihai | Tuesday, 26.01.2010 10:58 Politic

National Cinematografic