LIVETEXT-Suspendarea-lui-Traian-Basescu• Băsescu a spus că o suspendare merge cu un vin bun.
• Geoană i-a spus Mihaelei: “Uite ce bine că n-am ieşit preşedinte, că acum pe mine mă suspendau!”
• La fel ca şi precedentul preşedinte interimar, Nicolae Văcăroiu, şi Crin umblă cheaun, dar din motive diferite.
• Mii de tineri au ieşit în Piaţa Universităţii pentru a protesta împotriva faptului că au trecut deja zile bune de când nu ştiu împotriva a ce protestează
• Crin Antonescu a profitat de ocazie pentru a sărbători faptul că e prima dată când vine trei zile consecutiv la Parlament.
• Parlamentul trebuie să decidă azi şi cine va avea grijă de EBA după suspendare
• În timpul şedinţei, profitând de neatenţia presei, Victor Ponta şi-a mai trecut câteva titluri universitare în CV
• Crin Antonescu a cerut de câteva ori plenului să facă linişte, că e obosit
• Deşi se află de doar câteva minute la Parlament, Băsescu a reuşit să încalce Constituţia de încă trei ori.
• Vorbeşte Eugen Nicolăescu. Tot ce am reţinut din discursul lui este faptul că omul e rârâit.
• Csibi Barna a suspendat în faţa Palatului Parlamentului o păpuşă cu chipul lui Traian Băsescu
• Parlamentarii USL au cerut pedeapsa maximă pentru Băsescu, suspendarea cu executare
• Dacă nu reuşeşte să îl suspende, Ponta a spus că va cere concedierea lui Băsescu pentru că vine beat la locul de muncă
• Crin Antonescu îl acuză pe preşedinte că îşi prelungeşte intenţionat discursul ca să ajungă la ora lui de culcare
• Udrea tastează pe telefon: "Crin, tu ştii că eu întotdeauna am avut o slăbiciune pentru tine"
• Ponta aşteaptă să se termine toate discursurile, ca să aibă de unde să se inspire pentru luarea lui de cuvânt
• Simţind că se apropie finalul şedinţei, Crin îşi pregăteşte pijamaua
• Vasile Blaga vorbeşte ca un adevărat secretar de partid, liderii PSD regretă acum că nu au reuşit să-l aducă la ei
• Crin râde, înseamnă că au început desenele animate de seară şi după aia nani
• Uluitor! Un parlamentar a adormit în timpul şedinţei înaintea lui Crin!
• Băsescu a plecat din sală în timpul discursului lui Crin ca să mai fie tiran câteva minute
• Crin e supărat că Băsescu a ieşit fără să-l întrebe şi pe el dacă vrea o cafea
• Crin a folosit de 2 ori cuvântul "camarilă" în discursul său, site-ul DEX Online a picat deja din cauza traficului
• Crin a atacat în discursul său "partidul lui Iliescu", Ponta aruncă disperat cu ghemotoace de hârtie în el
• Elenei Băsescu i se traduc discursurile în cască
• Parlamentarii UDMR vor vota cum le cere conştiinţa şi obligaţia morală de a avea măcar un ministru în Guvern
• Vorbeşte Dan Şova. Parlamentarii PDL îi sugerează să zică ceva şi de Holocaust, ca de obicei
• Băsescu s-a întors, bine dispus. Se pare că Elena a luat, în fine, Bac-ul
• Vorbeşte Mircea Geoană. Eşti mulţumit, Traian Băsescu?
• Miting împotriva preşedintelui în Piaţa Universităţii. Dacă mai stau un pic, o să fie un miting împotriva a doi preşedinţi.
• Tăriceanu a ţinut un discurs fotomodel
• S-a întors Băsescu în sală - analiştii politici spun că acesta ar fi un semn clar că nu mai are ţigări
• Băsescu a fost suspendat. Spre sediul Antena 3 se îndreaptă mai multe camioane cu confeti, pentru a se  sărbători cum se cuvine suspendarea lui Băsescu.
• După suspendare, premierul Ponta a anunţat că nu va mai ţine şedinţe de Guvern, pentru că nu mai au ce discuta
• La final, Băsescu a mai cerut un rând de voturi


Scris de TNR | Friday, 06.07.2012 15:01 Politic

National Cinematografic