Bruxelles-ul este din nou supărat pe noi! De data aceasta, Comisia Europeană ne cere să luăm urgent măsuri pentru legalizarea constituţiei, deoarece suntem unul dintre ultimele state din UE unde aceasta continuă să aibă un statut juridic incert.

UE-face-presiuni-pentru-legalizarea-constitutiei-si-in-tara-noastra.jpg Conform datelor adunate de Comisia Europeană, în România unul din trei cetăţeni recunoaşte că a apelat măcar odată în viaţă la constituţie. “Oamenii ştiu că e ilegal şi că e ruşinos să faci asta, dar până la urmă e o nevoie pe care nu au cum să şi-o satisfacă altfel”, spune raportul Comisiei. “Trebuie să acceptaţi faptul că în toate societăţile omeneşti a existat, sub o formă sau alta, constituţie, şi că e mai bine ca ea să fie legală, ca să o puteţi controla. Uitaţi-vă, de pildă, cum e în Olanda, unde constituţia e perfect legală şi cu toate astea rata infracţionalităţii e foarte mică. Nu e mai bine decât la voi, unde oamenii apelează la constituţie prin parcări de tiruri?”.

În România, constituţia a mai fost legală în perioada interbelică, dar la ora actuală politicienii spun că legalizarea constituţie ar fi chiar un pericol pentru societatea românească.

Scris de Radu | Thursday, 09.08.2012 13:13 Politic

National Cinematografic