ponta_cadou_de_ziua_luiCu ocazia împlinirii vârstei de 40 de ani, premierul Victor Ponta a avut parte de foarte multe surprize din partea apropiaţilor şi a familiei. Printre numeroasele cadouri primite se regăsesc trei doctorate, despre care colegii de partid spun că sunt 100% originale, plagiatul fiind exclus total, dar şi cinci masterate de la cele mai prestigioase universităţi ale lumii.

Cel mai frumos cadou l-a primit însă din partea soţiei, Daciana, care i-a oferit premierului un premiu Nobel pentru Fizică. Chiar dacă recunoaşte cu sinceritate că este bâtă la fizică, premierul s-a declarat entuziasmat de premiul Nobel, spunând că este cel mai frumos cadou pe care l-a primit în cei 40 de ani de viaţă de până acum.

„Le mulţumesc din inimă prietenilor, dar mai ales Dacianei pentru cadourile primite. Toate vor ajunge la loc de cinste, în CV-ul meu. Fără falsă modestie, dar cred că la momentul actual nu există român cu un CV mai bun decât al meu. Românii ar trebui să fie mândri că au un astfel de premier”, a spus Ponta.

Join us in our attempt to change the world through technology. We're looking for Deep Learning Research Engineers to help us solve intelligence in the most innovative domains out there. Apply today!

Scris de Calin | Thursday, 20.09.2012 14:03 Politic

National Cinematografic