crinvorbesteinsomnCapacitatea de somn a copreşedintelui USL continuă să uimească chiar şi pe cei mai intimi dintre apropiaţii săi. Aflat sâmbătă la Teleorman, Crin Antonescu a reuşit să adoarmă chiar în timp ce ţinea un discurs anti-Băsescu.

"A început blând, comentând evenimentele socio-politice ale săptămânii şi apoi s-a ambalat. După o jumătate de oră tuna şi fulgera când, dintr-o dată, între două ameniţări la adresa lui Băsescu a scos şi un sforăit. Atunci ne-am dat seama că dormea de mai bine de un sfert de oră", a spus unul din cei prezenţi la eveniment. Antonescu a mai moţăit două ore promiţând salarii mai mari şi o Românie mai bună, apoi s-a întors la hotel să doarmă.

"Nu este adevărat că am adormit, sunt sătul până peste cap de zvonurile astea. Pur şi simplu am stat cu ochii închişi că nu mai suport să văd o Românie condusă de Băsescu şi clica lui", a explicat Crin Antonescu.
Scris de Eftimie | Monday, 26.11.2012 08:32 Politic