bloc_militariDeşi pare doar un mit sau o legendă urbană, un tânăr din cartierul bucureştean Militari se laudă că plăteşte o chirie modică la garsonieră, atât de mică încât poate fi comparată doar cu o chirie la o vilă aflată în administrarea protocolului de stat.

“E-adevărat, garsoniera are doar 6 metri pătraţi şi balcon, cu vedere spre ghena blocului. Totuşi, am apă caldă, vara, şi aer condiţionat, că nu se închide geamul bine. Avantajul e că întreţinerea este mică, pentru că nu încape nici un calorifer aici, deci n-am căldură”, spune Decebal Popescu, fericitul chiriaş.

Acesta este mulţumit că nu a trebuit să dea o şpagă sau să fure foarte mult pentru a beneficia de un loc de cazare. “Eu n-am avut nevoie de pile şi nici n-am devalizat vreo bancă să pot beneficia de o astfel de chirie. M-am dus direct la proprietar şi i-am zis de la obraz: moşule, mai mult de 200 de lei nu-ţi dau. Ne-am târguit oleacă, omul voia mult mai mult, dar până la urmă a cedat. Probabil renegociem la anul, cu inflaţia asta sigur creşte cu vreo 10 lei, iar eu nu-s parlamentar să-mi permit astfel de sume”, a mai spus tânărul.
Scris de Eftimie | Friday, 18.01.2013 17:29 Politic

National Cinematografic