nicolae-ceausescuCunoscutul dictator Nicolae Ceauşescu a împlinit astăzi frumoasa vârstă de 95 de ani. Acesta a sărbătorit ziua alături de sinistra lui soţie şi câţiva apropiaţi la reşedinţa sa din Cuba.

La mulţi ani i-au cântat, pe două voci, cunoscuţii cantautori Elvis Presley şi Michael Jackson, aflaţi şi ei la un resort de lux din preajmă. "Ma simt bine, în formă, cred că aş putea trăi până la 100 de ani. Veşti din ţară nu prea primesc dar nici nu mă prea interesează politica", a spus Ceauşescu.

Acesta a precizat că nu intenţionează să se mai întoarcă în România sau să candideze la preşedinţie, precizând că i-au ajuns cele 6 mandate. "Am aflat că PCR-ul a rămas pe mâini bune, tot comuniştii au fost la putere şi uite, lucrurile merg bine. Să-i transmiteţi salutări lui Dan Voiculescu şi să-i spuneţi să mai trimită nişte bani", a încheiat dictatorul român.
Scris de Eftimie | Saturday, 26.01.2013 14:47 Politic

National Cinematografic