BrasovDiscuţiile pe tema regionalizării României au atins un nou punct nevralgic ieri seară. Astfel, în şedinţa coaliţiei de guvernare s-a cerut repararea unei nedreptăţi istorice şi anume mutarea capitalei Moldovei la Braşov.

Există mai multe argumente pentru această propunere, cel mai important fiind faptul că nici un braşovean nu recunoaşte că e moldovean la origine. "Practic, aşa prinzi moldoveanul, când zice că nu-i de acolo şi că-i urăşte. Nicăieri pe cuprinsul ţării nu există atât de mulţi oameni care să nege că-s moldoveni la origine, ca în Braşov", a explicat Decebal Popescu, secretar de stat în MAI.

O altă explicaţie pentru mutarea capitalei Moldovei la Braşov, este că, după declaraţiile braşovenilor, nu există vreun oraş în această regiune a ţării. "Toţi când merg la ai lor, în Moldova, spun că merg "la ţară". Niciunul nu spune că ar merge la oraş, la Iaşi, Botoşani sau Suceava. Cel mai probabil sunt nişte oraşe imaginare, cam ca Shambala", a mai spus Popescu.
Scris de Eftimie | Tuesday, 29.01.2013 16:04 Politic

National Cinematografic