steagul_argentinei_secuiescScandalul steagurilor secuieşti riscă să intre în derizoriu! Peste 90% dintre cei care au vrut să sfideze românii afişând steagul secuiesc în locuri publice l-au afişat, din ignoranţă, pe cel al Argentinei. În plus, de când Ținutul Secuiesc s-a umplut de steaguri argentiniene, localnicii au început să creadă că țara lor mamă se află în America de Sud.

Mai mult decât atât, secuii sunt convinşi acum că Maradona sau Messi sunt secui de-ai lor. Dealtfel, prin Ținutul Secuiesc foarte mulți localnici poartă tricoul naționalei Argentinei cu numărul 10, tricou pe spatele căruia este scris numele starului de la Barcelona Loţi Meszi.

Partea bună a ignoranței de care dau dovadă secuii este faptul că acum nimeni nu mai consideră ”scandalul steagurilor” o situație care să merite atenție. “N-avem de ce să ne supărăm pe ei, din moment ce au arborat steagul Argentinei. Noi chiar n-avem nimic cu argentinienii! Eventual, am putea să îi compătimim pe secui, dar nu sunt sigur că merită”, spune un român care locuiește în Covasna.
Scris de Calin | Sunday, 10.02.2013 13:33 Politic

National Cinematografic