saturnev_bulgariDe anul viitor, românii ar putea fi invitaţi să-şi petreacă vacanţele la Neptunovo, Costineciki, Eforiev Sudovo sau Mamaievski Oblast! Ministerul Turismului a emis recent un decret prin care majoritatea staţiunilor de pe Litoral urmează să primească nume noi, de sorginte bulgărească. Motivul oficial, spun autorităţile, este că “astfel poate păcălim pe cineva să vină şi la noi”.

“Având în vedere că niciun turist nu se mai aventurează pe litoralul românesc, toţi preferând să meargă la vecinii din sud, merită să încercăm şi tactica asta”, a declarat Decebal Popescu, consilier în Minister. “Sigur, nu o să pice prea multă lume în plasă, dar câţiva tot vor crede, de exemplu, că Neptunovo e o staţiune de lux din Bulgaria. Chiar dacă până la urmă îşi anulează rezervările, avansul achitat rămâne la noi! Salvăm turismul românesc.”

Într-o încercare disperată de a atrage măcar câteva familii de turişti, staţiuni precum Venus sau Cap Aurora ar putea apela la metode de-a dreptul subversive, schimbându-şi numele în Albema, Nisipulile de Aur sau Barcic. “Bascheţii Mike şi Adibas se vând chiar binişor, nu ar strica să încercăm şi noi strategia lor de marketing”, au comentat patronii de hoteluri.

Nea Costel, drojdier:

“Până şi eu mă trezesc pe 26 mai ca să merg la vot! N-ai nicio scuză dacă stai acasă!”

Scris de Vasile | Thursday, 13.06.2013 21:51 Politic

National Cinematografic