A fost prins photoshopistul italian cu 8 clase care i-a făcut afişele lui Tăriceanu

Chiar şi persoanele publice pot deveni victime ale escrocilor internaţionali! În urmă cu câteva ore, Poliţia l-a arestat în Capitală pe Michael Mole, aşa-zisul grafician care a editat afişele electorale ale lui Tăriceanu.

Pe numele său adevărat Manolo Formaggi, cetăţeanul italian în vârstă de 32 de ani nu avea nici o calificare în Photoshop, ci absolvise doar 8 clase în comuna natală, dintre care ultimele şase la seral.

„Mi-am dat seama că nu are nici în clin, nici în mânecă cu grafica atunci când a încercat să-i netezească domnului Tăriceanu guşa şi cearcănele în Paint, folosind doar touchpadul de la laptop”, mărturiseşte un coleg din stafful de campanie al ALDE.

„Dumnezeule, arată ca un broscoi raşchetat! N-are nicio legătură cu broscoiul zbârcit pe care îl cunoaştem şi îl iubim!”, a suspinat un alt membru al partidului la vederea noului look al lui Tăriceanu.

Parchetul General confirmă că a fost deschisă o anchetă pentru a se stabili cine i-a eliberat lui Manolo Formaggi parafa de Photoshop.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
27 martie 2019 14:54
Citește mai mult despre: escroc italian Photoshop tariceanu

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult