A murit şi Fidel Castro. Iliescu începe să ia în calcul că s-ar putea să nu prindă secolul 22

Moartea lui Fidel Castro l-a pus pe gânduri pe unul dintre puținii comuniști veritabili încă  în viață, Ion Iliescu. Se pare că Ion Iliescu a fost atât de bulversat de moartea cubanezului încât a ajuns să ia în calcul – nici mai mult, nici mai puțin – că e posibil să nu prindă secolul următor.

”Cred că e prima oară când mă gândesc serios la moarte. În sensul că a mea, nu a altora, ca să nu existe confuzii”, spune Ion Iliescu. ”Și nu pentru că n-aș putea s-o mai duc încă 84 de ani, până în secolul următor, ci mă deprimă faptul că toți liderii comuniști mor și rămân singur. În curând n-o să mai am niciun tovarăș cu care să schimb o vorbă despre materialismul dialectic.”

Ion Iliescu spune că viitorul comunismului arată extrem de sumbru. ”Din spate nu vine nimic bun, nu mai apar lideri comuniști adevărați, demni de respect”, oftează fostul președinte. ”Următorul Lenin sau Stalin probabil se va naște doar peste câteva sute de ani. Noi avem acum erni și rogozani, nu lideri comuniști serioși. Chiar n-ai cu cine să faci comunism adevărat în zilele noastre.”


Almanahul_TimesNewRoman-coperta.jpg Susține și tu proiectul TNR cumpărând Almanahul Times New Roman – 156 de pagini, texte exclusive, pe care n-o să le găsești pe site! Îl poți cumpăra doar de pe eMAG.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
27 noiembrie 2016 11:29
Citește mai mult despre: comunism Fidel Castro Iliescu

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult