Afiș dătător de speranțe în fața Primăriei sector 6: ”În 3 ani primarul Rareș Mănescu va fi aici!”
Vești bune pentru locuitorii Sectorului 6. Primarul Rareș Mănescu, care nu a mai fost văzut de nimeni din momentul în care s-a terminat campania electorală, dă semne de existență. Cel puțin asta lasă de înțeles un afiș recent, amplasat în fața Primăriei Sector 6.
”În 3 ani primarul Rareș Mănescu va fi aici!” este mesajul care le dă speranțe locitorilor din sector. Sunt însă și cetățeni mai reticenți, în special cei din Drumul Taberei. ”Eu cred că vom vedea primarul la fel cum vedem acum metrou. Mai degrabă o să apară primarul la birou peste vreo 20 de ani, nicidecum în 3 ani”, crede un locuitor din Drumul Taberei.
Problema este că puțini locuitori ai sectorului mai știu cum arată Rareș Mănescu. ”Din partea mea, ar putea să vină absolut oricine la primărie și să suțină că e Rareș Mănescu, eu l-aș crede. Chiar și eu aș putea susține că sunt Rareș Mănescu, nu cred că și-ar da cineva seama că mint”, spune un alt cetățean al Sectorului 6.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.