Al doilea Cuza! Vladimir Putin anunţă că a fost ales preşedinte atât în Rusia, cât şi în Moldova

La mai bine de un secol şi jumătate de la unirea înfăptuită de Alexandru Ioan Cuza, un alt domnitor din estul Europei foloseşte aceeaşi metodă pentru a şterge hotarul între două ţări surori!

E vorba, bineînţeles, despre Vladimir Putin, care a fost ales preşedinte atât în Rusia, cât şi în Republica Moldova, act care a adus oficial cele două naţiuni într-o uniune, chiar dacă la Chişinău Putin a câştigat preşedinţia sub pseudonimul „Igor Dodon”.

În urmă cu câteva ore, Divanul ad-hoc de la Moscova a statuat deja fuzionarea celor două state într-unul nou, care se va numi simplu „Rusia”.

„Într-adevăr, Constituţiile celor două ţări prevăd alegerea câte unui preşedinte, dar nicăieri nu e specificat că trebuie să fie doi oameni diferiţi şi nu Vladimir Putin”, a declarat Nikon Rasolnikov, specialist în drept din Omsk, Rusia.

„Era şi timpul! Nu vreau să fiu răutăcios, sunt fraţii noştri, dar nu mai putea omul să meargă cu Transsiberianul fără să dea de câte un graffiti cu ‘Basarabia e Rusia'”, a comentat un cetăţean al noului stat.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
19 martie 2018 13:28
Citește mai mult despre: alegeri Moldova Putin rusia

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult