N-a fost nevoie de mare lucru ca românii să-și uite imediat tradițiile milenare. O singură mâzgăleală a unui caricaturist francez ne-a deturnat ura și atenția de la adevăratul dușman, unul de nădejde, în care s-au investit ani și energii aproape infinite, ungurii. Un raport al IRES arată că ura față de unguri a atins un minim istoric în aceste zile.

unguri-fericiti2.jpg

„Stați și vă certați cu francezii pe internet și uitați să urâți pe ungurii de lângă voi! Doar săracul Emil Boc, om cinstit, stă acum singur într-un birou și-și ține mânuțele încleștate în pumni să nu cumva să le pună ungurilor o plăcuță cu Kolozsvár la intrare în oraș. Restul, mucles, ați uitat pentru ce și-au dat sângele strămoșii”, a avertizat cunoscutul sociolog Vasile Dâncu de la Cluj.

Spre deosebire de francezi, o națiune care a scos capul în lume abia în ultimele secole, ungurii au apărut în sufletul nostru la nici 50 de ani după ce a apărut nația română, iar ura față de ei a trecut secole, imperii, republici, regimuri autoritare sau democratice, eoni! Chiar și filosoful Mihail Șora a comentat această situație pe Facebook, acesta spunând într-un status „Dragi prieteni, dă-i în p... mea pe francezi, hai să-i spargem la cimpanzeu pe unguri, să nu uităm de unde am plecat!”.

beretnr4bnnrmic.png

Mai repede decât unii chelneri la terasă! Dacă stai în București și-ți comanzi berea noastră TNR, o primești în mai puțin de 2 ore. Iar dacă se întâmplă vreo calamitate și nu-ți ajunge în 2 ore, ai 20 de beri gratis de la noi.

Scris de Eftimie | Friday, 15.06.2018 19:02 Politic

National Cinematografic