Alte 17 persoane virale de pe Facebook pe care PNL le vrea pe liste la alegerile parlamentare

Petre din clipul cu “Moş Crăciun şi prietenii săi”, pentru că n-a fost niciodată dominat într-o dezbatere;

Tipul din viralul cu “Cristi, bă, Cristi”, fiindcă a arătat că e dârz chiar şi când adversarul îl muşcă;

Dani Mocanu şi prietenii lui călăreţi, pentru că de ei măcar s-ar teme PSD-ul;

Octavian Paler, pentru că, deşi mort, e mai popular pe Facebook decât tot partidul;

Izabela, fiindcă a avut mai mulţi participanţi la ziua ei decât PNL-ul voturi la primăria Bucureşti;

Nelson Mondialu, că e mai puţin dubios decât Falcă;

Ţăranul cu Maserati, cel mai vocal reprezentant al diasporei româneşti;

Moise Guran, că atunci când îşi pune ochelarii pare că s-ar pricepe la ceva;

Baba care se spală pe cap cu oţet de mere, pentru că sprijină agricultura bio;

Posedata de la moaşte, pentru că ştie să se facă auzită în mulţime;

Nicuşor de la Brăila, pentru că e clar mai competent decât Buşoi;

Luţă agresorul, pentru că militează pentru familia tradiţională;

Nuntaşa energică, pentru că “Uiuiu-huhui” e un slogan cu priză la public;

Ţiganul cu şasă cai, fiindcă se pricepe la calcule complexe;

Nu în ultimul rând, Bahoi, pentru că are cultură şi stil;

Platforma PNL va include şi o scrisoare emoţionantă care a zguduit internetul;

Primul sub linie, nevalidat, loc neeligibil: Lucian Mîndruţă;

Nea Costel, drojdier, a fost şi el invitat de PNL, dar i-a refuzat elegant: “Dă-i în … mea”.

Almanahul_TimesNewRoman-coperta.jpg Timesnewroman.ro, acum și în format print. Almanahul TNR, 156 de pagini, texte exclusive, pe care n-o să le găsești pe site! Îl poți cumpăra doar de pe eMAG.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
26 octombrie 2016 02:26
Citește mai mult despre: facebook internet PNL vedete viral

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult