Am mai pierdut 10 km de autostradă! O firmă de deszăpezire a băgat pluguri de arat pe A2

Avem zăpadă, dar și mai puțini kilometri de autostradă. Chiar dacă codul portocaliu de zăpadă a fost anunțat încă de acum câteva zile, nimeni n-a pomenit nimic de codul roșu de prostie care există la firmele care se ocupă de deszăpezire. Una dintre acestea, care avea contract pentru deszăpezirea A2, a folosit pluguri de arat și a distrus mai bine de 10 km de autostradă.

”Ministrul ne-a cerut să scoatem pe autostradă toate plugurile, indiferent de mărime sau tip, pentru că altfel ne va penaliza cu sume din contract”, a povestit Geo Lemadroi, directorul firmei de deszăpezire. ”Și la ce sume imense avem în contract, și o penalizare de 1% se simte, așa că am decis să nu riscăm nimic și am scos absolut toate plugurile pe traseu, inclusiv cele pentru arat pământul. Tot plug e și ăla.”

Directorul firmei de deszăpezire a dat dovadă și de exces de zel, pe mai multe porțiuni de autostradă el cerând ajutorul țăranilor, să are și ei cu plugul tras de cal. O singură nedumerire are acesta: ”Pământul ăsta amestecat cu asfalt, o fi roditor pentru ceva, sau am arat degeaba atâția kilometri de autostradă?”, s-a întrebat Geo Lemandroi.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
17 ianuarie 2016 13:26
Citește mai mult despre: autostrada deszăpezire iarna zapada

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult