Ambasadorul Hans Klemm nu a comentat întâlnirea cu Dăncilă, pentru că încă nu s-a oprit din râs

La mai bine de o zi de la întâlnirea lui Hans Klemm cu premierul Viorica Dăncilă, Ambasada Americii nu a emis încă niciun comunicat oficial! Potrivit angajaţilor, nimeni nu a reuşit încă să obţină vreo informaţie de la Klemm pentru că bietul de el nu se poate opri din râs.

„Trebuie să-l înţelegeţi pe domnul Klemm, e absolvent de Stanford şi înainte de noi a servit ca ambasador în Timorul de Est, unde locuiesc nişte papuaşi foarte civilizaţi şi decenţi. Fireşte că e un şoc cultural când te întâlneşti prima oară cu o tanti din Videle”, spune Frank Pidgeotto, purtător de cuvânt al Ambasadei SUA.

„Când a auzit-o pe doamna Dăncilă vorbind despre căderea indicelui Dow Jones şi potenţialele efecte la nivel global, domnul Klemm a chicotit discret mai întâi, dar apoi i-a ţâşnit cafeaua pe nas. A trebuit să intervin, să mă asigur că nu se îneacă cu pişcotul”, a confirmat responsabilul pentru manevra Heimlich al Guvernului.

Întrebat când are de gând să lanseze un comunicat, Hans Klemm a încercat să spună ceva dar i-a ieşit un „pfffft” urmat de câteva hohote misterioase.

Scris de Vasile
13 februarie 2018 12:02

Articole asemanătoare

Vezi mai mult