Ambasadorul rus a căzut pe geam după ce-a zis că în Rusia e libertate de exprimare

Excelența sa Valery Kuzmin, ambasadorul Federației Ruse la București a suferit un grav accident în această dimineață, anunță surse diplomatice. Aparent acesta a căzut de la etajul doi al ambasadei direct pe pavaj la nici câteva ore după ce a anunțat că în Rusia este libertate de exprimare.

Nu există încă informații oficiale cu privire la împrejurările în care a avut loc incidentul dar se pare, din primele cercetări, că ambasadorul a tras prea mult aer în piept de la câtă libertate de exprimare avea și a amețit. Hiperoxigenarea creierului i-a dat vertij și astfel nu a mai reușit să se țină de pervazul geamului pe care se urcase să admire Rusia de la distanță.

În acest moment ambasadorul se află la Floreasca dar medicii nu-i dau prea multe șanse de supraviețuire pentru că, în urma analizelor, i s-a descoperit o cantitate importantă de poloniu în sânge. Președintele Rusiei Vladimir Putin a anunțat că în caz de deces îi va ridica un bust ambasadorului în cimitirul Eroilor Libertății de Exprimare din Moscova, aflat exact lângă Kremlin, cel mai mare cimitir de acest gen din lume.

Scris de Eftimie
12 iunie 2020 11:06

Articole asemanătoare

Vezi mai mult