Andrei Marga vrea un serial similar cu Suleiman Magnificul, numit „Gheorghiu Dej, Cârmuitorul”

Şeful ICR, Andrei Marga, propune realizarea unui serial de propagandă românesc, inspirat din viaţa şi faptele marelui nostru şef de stat Gheorghiu Dej.

„Aş vrea ceva similar cu ceea ce fac turcii acum cu Suleiman Magnificul, un serial impunător, care să fie preluat de majoritatea naţiunilor europene. După o şedinţă de furtunit de creiere, sau brainstorming, cum îi zic unii, am decis că Gheorghe Gheorghiu Dej e de departe cel mai reprezentativ lider istoric al românilor”, a declarat Andrei Marga.

Şeful ICR susţine că noul serial s-ar putea numi Dej Cârmuitorul şi va prezenta scene de zi cu zi din viaţa lui Gheorghiu Dej, precum discursuri la plenare PCR, sau şedinţe la Comitetul Central.

„Sunt convins că publicul român, dar şi internaţional, va urmări avid un astfel de serial. Eu, cel puţin, n-aş putea fi dezlipit din faţa televizorului”, a mai declarat Marga.

Criticii lui Marga susţin însă că ideea este una cel puţin imbecilă şi că ascunde dorinţa lui Marga de a juca el însuşi rolul lui Dej.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
3 aprilie 2013 14:58

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult