Antena 3 a surprins-o pe Gabi Firea la lucru și la sediul PSD, dar imaginile nu pot fi date decât la Capatos

Acum vreo două zile, marele pupincurist român Mihai Gâdea s-a filmat cum se duce peste Gabi Firea în biroul ei din primărie, ca s-o surprindă muncind. Iar Gabi Firea a fost atât de surprinsă de vizita pupincuristului încât avea lavaliera la gât, dar și un scaun la birou special pregătit pentru Mihai Gâdea. Despre a cărui venire, după cum spuneam, Gabi Firea nu știa nimic.

Și cum toată lumea a taxat pupincurismul ieftin pe care l-au făcut cei doi foști colegi Antena 3, Mihai Gâdea s-a gândit s-o mai surprindă o dată pe Gabi Firea, dar de data asta fără să regizeze totul înainte. Așa că s-a dus prin surprindere peste Gabi Firea în timp ce lucra la sediul PSD, în biroul infractorului condamnat definitiv Liviu Dragnea, și a filmat-o.

”Din păcate, astfel de imagini ar putea fi date doar la emisiunea lui Capatos, mult după 12 noaptea”, a oftat Mihai Gâdea. ”Iar multe cadre se văd prost, că pe final pare că a fost stropită camera de filmat cu ceva. Sunt genul de scene cum am mai văzut doar când intram din greșeală peste domnul Voiculescu și Mirciulică Badea. Nu cred că le vom difuza, că sigur ne-ar amenda CNA-ul pentru ele.”

Almanahul_TimesNewRoman-coperta2.jpg Susține și tu proiectul TNR cumpărând Almanahul Times New Roman – 156 de pagini, texte exclusive, pe care n-o să le găsești pe site! Îl poți cumpăra de pe eMAG, din librăriile Cărturești și Humanitas sau din rețeaua Inmedio.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
29 martie 2017 16:54
Citește mai mult despre: antena 3 Capatos Firea gadea

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult