Antena 3 nu mai emite până pe 15 octombrie: “Toţi telespectatorii noştri sunt la moaşte”

A treia zi de rating 0 îi convinge pe realizatorii Antena 3 să tragă obloanele câteva zile! Potrivit studiilor de audienţă, absolut toţi spectatorii îndrăgitului post TV sunt, în prezent, la pupat de moaşte, ocazie bună pentru Badea, Gâdea şi prietenii lor să ia un scurt concediu.

“Nu-i condamnăm pe bieţii oameni. După un an de zile în care ai urmărit cu devotament cum îl spurcăm pe Băsescu 24 de ore din 24, e firesc să vrei să ieşi la un aer curat, o tămâie… Poate şi pupi ceva”, a mărturisit Mihai Gâdea. “Noi, aici, în sediul Antena 3, pupăm zilnic. Alţi oameni, aduşi la sapă de lemn de tirania băsistă, poate nu au această ocazie. Mersul la moaşte e singura lor şansă să simtă bucuria pupatului. Îi respectăm şi suntem alături de ei.”

Până pe 15 octombrie, când pensionarii se vor întoarce în fotolii şi postul va relua emisia, membrii echipei Antena 3 se vor relaxa acasă, dar promit că nu îşi vor ieşi din mână. “Când ne întoarcem, veţi afla detalii picante despre cum Sf. Parascheva ar fi fost vie şi acum dacă nu era odiosul regim Băsescu!”, a asigurat unul dintre invitaţii permanenţi ai postului.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
13 octombrie 2015 10:13
Citește mai mult despre: antena 3 moaste pensionari religie

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult