Anunţ de ultimă oră! După UNPR şi ALDE, Iohannis va negocia şi cu ISIS şi Boko Haram

Consultările sunt în toi la palatul Cotroceni, dar preşedintele Iohannis încă nu e mulţumit de partenerii de discuţie! Pentru alcătuirea unui nou guvern, şeful statului a hotărât că trebuie să se consulte cu cele mai odioase personaje în viaţă, listă care începe cu câţiva membri de seamă ai UNPR şi ALDE.

“Securişti infecţi şi pupincurişti feroce, cam de la asta pornim, dar nu vrem să ne limităm orizontul”, a declarat Klaus Iohannis în această dimineaţă. “De aceea, luăm în calcul şi alte consultări pe lângă cele cu UNPR şi ALDE. Am trimis scrisori în acest sens către numeroase grupări relevante, printre care ISIS, Al-Qaeda, HAMAS, Boko Haram, talibanii, neonaziştii, partidul comunist al lui Kim Jong-Un, Nicolas Maduro, familia Bongo din Gabon şi, de ce nu, Cthulhu, un vechi colaborator al mai multor guverne de până acum.”

Şefii celor două conclave ale putrefacţiei, Gabriel Oprea şi Călin Belzebut Popescu Tăriceanu, au declarat că nu se simt ameninţaţi de noii lor concurenţi. “Orice ar propune fraierii ăia de la ISIS, noi putem veni cu o contraofertă şi mai atrăgătoare!”, a declarat liderul UNPR.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
6 noiembrie 2015 11:16

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult