Așa da! Cedăm Ardealul Ungariei şi îl luăm înapoi la vară, să avem ziua naţională pe căldură

Hai că n-am irosit anul Centenarului degeaba! După mai multe luni de consultări cu forțele politice și cele armate, în ultima ședință a CSAT s-a decis cedarea Ardealului înapoi la unguri, pentru a-l lua înapoi mai spre vară. 

„După 1989 am luat o decizie extrem de tâmpită, respectiv am mutat ziua națională din 23 august la 1 decembrie, vezi doamne să comemorăm Unirea, câștigarea primului război mondial sau un meci de fotbal, nu mai țin minte exact. CE e important e că este iarna și ne îngheață mucii, și nouă, și militarilor de la paradă”, a declarat generalul de brigadă Leonte Cornu, cel care va conduce ofensiva militară din vara anului viitor. 

Conforma planului de invazie, România va ataca Ungaria prin pasul Tihuța, pe la Predeal și pe Valea Jiului, cu 20 de divizii de tancuri, ce MiG-uri mai funcționează din baza 95 de la Bacău și două milioane de patrioți înarmați. Atacul va avea loc cel mai târziu în luna mai, ca să prindem victoria în vară, de preferabil iunie, să putem da startul la sezonul estival. Din partea ungurilor ne așteptăm, ca de obicei, la defensivă puternică, bazată pe văicăreli, țipete muierești și jelanii. 

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

21 noiembrie 2018 15:46
Citește mai mult despre: Romania ungaria Ziua Nationala

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult