Aşa da Ignat! Sute de oameni au venit la Palatul Parlamentului, cu arzătoare, butelii şi cuţite

Sute de români harnici au decis ca anul acesta să serbeze Ignatul aşa cum se cuvine, adică la Parlament, intrând peste deputaţi şi senatori şi făcându-le Crăciunul în frunte, evenimentul purtând numele „Pomana Porcilor”.

Potrivit surselor de la faţa locului, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, ar presimţit ceva, a guiţat toată noaptea şi de dimineaţă n-a mâncat nimic. „Să vedeţi ce surprins a fost când ne-a văzut cu arzătorul. A ştiut că i-a venit electoratul să-l dea afară din cocină”, spune unul din participanţi.

„Anul ăsta sunt mai graşi ca oricând!”, spuneau bucuroşi românii veniţi să le facă parlamentarilor rânduielile strămoşeşti de Ignat.

„Uite aşa avea Dan Voiculescu slănina pe spinare! De două palme, aproape! Ne-am chinuit cu el, se băgase sub fotoliu, dar i-am legat o funie de un picior şi l-am pus jos”, spune Decebal Popescu, unul din românii care au făcut Ignatul la Parlament.

Rând pe rând, aleşii neamului au fost scoşi de prin comisii şi puşi la pâmânt de românii curajoşi, care s-au cinstit apoi cu o ţuică fiartă de la cazanul instalat în sala camerelor reunite.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
17 decembrie 2013 11:58

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult