Era doar o repetiţie! Într-un interviu recent, primarul Florentin Pandele a recunoscut că nu a trimis 120 de autocare cu 7000 de voluntăreni la Iaşi doar ca să le satisfacă amărâţilor pofta de moaşte, ci pentru că exersează împreună cu colegii de partid o îndrăgită metodă de fraudat alegerile, pe care speră să o perfecţioneze până la iarnă.

autocarevoluntarimoaste.JPG
"Cuvioasa Parascheva e o simplă repetiţie generală. Ştiţi voi, trebuie să ne asigurăm că autocarele nu au defecţiuni tehnice, că se respectă orarul, că ne putem coordona cu cei din Teleorman... Să nu ne ciocnim, Doamne fereşte, şi să iasă cu scandal!", a explicat Pandele, călare pe submarinul său de aur.

"Cei aproape şapte mii de voluntari din Voluntari vor parcurge întreg traseul spre Iaşi, singura diferenţă faţă de scenariul real fiind că vor opri la mănăstiri şi nu la secţiile de vot."

Pe tot parcursul expediţiei, autorităţile din Voluntari se vor asigura că pelerinii primesc făină şi ulei în cantităţi îndestulătoare, respectându-se astfel protocolul electoral.

beretnr4bnnrmic.png

TNR este o bere naturală, fără cipuri de la Bill Gates și e făcută în România, că la fabrica de bere a ocultei mondiale nu mai era loc. Umple-ți frigiderul acum: bereatnr.ro/shop!

*Livrare rapidă în București, Ilfov, Cluj, Iași și Constanța.
Scris de Vasile | Tuesday, 11.10.2016 02:08 Politic

National Cinematografic