Avion privat pentru președinte! Guvernul i-a cumpărat lui Nicușor avionul Nutline
Fericire mare la Palatul Cotroceni! Nicușor Dan exultă după ce a aflat că Guvernul i-a pregătit un superb cadou: propriul său avion privat, cu care să zboare de aici înainte atunci când mai face o vizită oficială sau participă la vreo reuniune importantă.
Nicușor este încântat mai ales de faptul că Guvernul a obținut un preț foarte bun pentru avionul Nutline – deși acesta vine la schimb cu câteva concesii. Astfel, președintele este obligat prin contract să păstreze bannerul pe care scrie „Nutline” agățat de coada avionului pentru cel puțin doi ani, indiferent de natura vizitei pe care o face.
În plus, atunci când primește oficiali străini la Palatul Cotroceni, Nicușor Dan nu își va mai putea întâmpina oaspeții cu pâine și sare, cum este tradiția, ci doar cu semințe Nutline. Ba chiar este obligat contractual să spargă cel puțin trei semințe alături de invitatul extern, iar punga Nutline din care se iau semințele trebuie să fie cât se poate de vizibilă și să apară în pozele oficiale care sunt încărcate pe site-ul Președinției.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.