Băieți, sunteți OK? La filiala USR din Teiuș nu e niciun scandal

Tot mai multă lume începe să-și facă griji și să se gândească că s-a întâmplat vreo nenorocire în filiala USR din Teiuș. Dacă dinspre toate celelalte filiale USR din țară răzbat scandaluri către presă, dinspre filiala din Teiuș nu se aude absolut nimic.

Deși societatea civilă a atras atenția asupra tăcerii suspecte de la filiala din Teiuș, niciun membru USR n-a verificat până acum dacă e totul în regulă cu colegii din Teiuș. Dar cu o scuză bună, trebuie să recunoaștem: se pare că toți useriștii sunt prinși într-un scandal intern al filialei din care fac parte și efectiv n-au timp să se gândească la ce se întâmplă în Teiuș.

Misterul a fost elucidat în cele din urmă și, din fericire, nimic grav nu s-a întâmplat. ”Sunt singurul membru al filialei și efectiv n-am cu cine să mă cert”, s-a plâns președintele filialei USR Teiuș. ”De mult încerc să mai atrag un localnic în partid, că-i mai mare rușinea, suntem singura filială USR din țară fără niciun scandal în presă. E ca și cum filiala USR din Teiuș n-ar exista și asta nu dă bine.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
12 octombrie 2020 16:22
Citește mai mult despre: USR

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult