Băieții deștepți de la Ape iau milioane de euro ca să aducă Dunărea din străinătate

Conform unui comunicat de presă al Ministerului Economiei, bugetul României pierde anual peste douăzeci de milioane de euro pentru că importă Dunăre scumpă din afara țării. „Doar 20% din Dunărea care ajunge la Galați este produsă în țară, restul provine din țările Uniunii Europene”, spune ministrul Economiei, Lucian Bode. „Acesta este rezultatul contractelor oneroase pe care băieții deștepți de la Apele Române le-au încheiat cu statul în anii trecuți.”

Cea mai mare parte a Dunării care intră în țară este de fapt de proveniență germană. Interesant e că Germania reușește să producă acest fluviu aproape gratis, însă intermediarii îi ridică mult prețul. Puțini știu că, înainte să ajungă la noi, Dunărea trece prin vreo nouă țări intermediare, ceea ce practic îi triplează prețul final.

Specialiștii în hidrologie sunt de părere că România ar avea capacitatea de a produce suficientă Dunăre ieftină încât să nu fim nevoiți să importăm.  Hidrologul Cosmin Gârleanu ne explică: „Afluenții noștri constituie de fapt scheletul pe care se construiește fluviul Dunărea. Suntem cel mai mare producător de Dunăre din Europa, de aceea ni se mai spune și Țara de la poalele Dunării.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
18 aprilie 2012 05:56

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult