Bărbații cer SUA 174 miliarde de dolari despăgubiri pentru traumele trăite din cauza Valentine’s Day

La fel cum țările responsabile pentru un război mondial trebuie să plătească compensații la finalul lui, în sfârșit s-a decis ca exact același lucru să-l facă și SUA, pentru abominabilul eveniment cunoscut sub numele Valentine’s Day.

”Ororile cauzate în fiecare an pe 14 februarie trebuie pedepsite! Pentru mulți bărbați, o zi de Valentine’s Day lasă traume mai adânci decât lupta într-un război mondial. SUA, pentru că au inventat această sărbătoare, trebuie să plătească compensații de 174 miliarde de dolari”, a anunțat Pierre de Cebal, cel care negociază cu SUA plata despăgubirilor.

Pe lângă o sumă de bani, care va fi cu atât mai mare cu cât bărbatul a fost supus unui grad mai ridicat de romantism, fiecare bărbat care a trăit oroarea numită Valentine’s Day va primi o lună de muncă în plus pe cartea de muncă. De asemenea, partenerele alături de care bărbații au pătimit pe 14 februarie vor fi obligate să le acorde acestora 7 ieșiri la bere cu băieții, fără să-i întrebe cu cine se întâlnesc sau până la ce oră au de gând să stea.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
15 februarie 2016 13:21
Citește mai mult despre: SUA Valentine's Day

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult