Băsescu: Arafat e un nesimţit, m-a dat jos din elicopter ca să transporte un rănit!

Traian Băsescu a dezvăluit azi un amănunt absolut revoltător din activitatea lui Raed Arafat, proaspăt demisionarul coordonator al SMURD. Potrivit preşedintelui, medicul l-a dat jos acum câţiva ani din elicopter pentru a transporta la spital victima în stare extrem de gravă a unui banal accident rutier!

„Nu-mi stă în fire să dezvălui detalii urâte despre oamenii cu care sunt la cuţite”, a declarat Băsescu, “dar eram pe DN1 acum ceva timp şi, observând că e aglomeraţie, am chemat de urgenţă un elicopter. Spre marea mea suprindere, în aeronavă era şi medicul Raed Arafat care mi-a spus că trebuie să ajungă de urgenţă la un accident ca să transporte un rănit grav la spital şi practic mi-a furat elicopterul de sub nas, Vă daţi seama? Nesimţitul m-a lăsat să merg cu maşina pe DN1, ca tot prostu’ de alegător de-al meu”, spune preşedintele.

“Ăsta e unul din motivele pentru care prefer să mă tratez în Austria şi nu în România”, continuă Băsescu, “la fel ca Raed Arafat, medicii din ţară sunt nişte nesimţiţi, care dacă ai o problemă cât de măruntă şi de neînsemnată rişti să te ignore în favoarea unui caz extrem de grav. Dacă văd un pic de sânge şi organe la altcineva, imediat se emoţionează şi uită complet de tine, care poate că suferi de o mică migrenă sau, mai grav, poate că nu ai chiar nimic”, a încheiat, revoltat, şeful statului.
Autor: Marius

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
10 ianuarie 2012 16:22

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult