Băsescu, atât de beat aseară la Digi încât a încercat să schimbe canalul

Telespectatorii DigiTV au putut urmări aseară siderați cum fostul președinte Traian Băsescu, vizibil ciupit, a încercat să schimbe singur canalul, după ce s-a văzut într-un monitor din platou. Băsescu insista să difuzeze alt canal, pe care era un meci.

”Ce e cu cheliosu ăla? Ce post e ăsta? Pune domne pe ăla cu rezultatatele la sport, că am niște bilete combinate, băgate aseară”, ar fi spus Băsescu. La refuzul celor din platou, Traian a devenit ușor agresiv: ”Bă, tu știi cine sunt io? Schimbă dracului canalul, nu vreau să-l văd pe hodorogul ăsta libidinos cu teoriile lui obosite”.

Băsescu s-a potolit, după ce i s-a atras atenția că hodorogul libidinos este însuși domnia sa. Emisiunea a fost întreruptă mai des decât de obicei de publicitate, ca să mascheze momentele în care Băsescu se apleca pe sub masă, ca să mai tragă câte un gât dintr-un pet.

Uitând complet cele întâmplate, cum fac bețivii, Băsescu a încercat iar să schimbe canalul, apoi a pus mâna pe una din camerele din platou și a încercat s-o bage pe sub fusta prezentatoarei rubricii meteo. Prelipceanu l-a temperat totuși pe fostul președinte: ”Clasic, domnu` președinte! Acum explicați-ne de ce candidați contra doamnei Firea”, însă emisiunea a fost întreruptă din nou, că Băsescu începuse să înjure de mamă primarul Capitalei.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
12 august 2020 13:32
Citește mai mult despre: Basescu

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult