Băsescu deschide centru de închirieri stenograme: „Am politice, western, romantice, absolut orice”

Traian Băsescu spune că se va îmbogăţi onest de pe urma stenogramelor cu oamenii politici adverşi pe care le are acasă. Preşedintele suspendat tocmai a  luat decizia să-şi transforme sediul de campanie într-un centru de închirieri stenograme. Astfel, contra unei sume modice, absolut orice român poate închiria stenogramele preferate pentru câte zile are nevoie.

„Vrei să umileşti pe cineva în presă? Ia stenograme de la Băsescu!”, sună mesajul de întâmpinare de la centrul de închirieri. Imediat ce ai intrat, te întâmpină chipul vesel al preşedintelui suspendat: „Am o încăpere plină cu stenograme, spuneţi-mi doar ce vreţi. Am stenograme politice, de acţiune, romantice, western, aventură, chiar şi erotice, absolut orice doriţi”.

Preşedintele suspendat spune că ideea i-a venit ca urmare a succesului de care s-au bucurat stenogramele cu Ioan Rus. „Înregistrările cu Ioan Rus sunt cea mai bună reclamă la centrul meu de închirieri stenograme”, a mai recunoscut, cu sinceritate, Traian Băsescu.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
13 august 2012 18:36

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult