Băsescu se va întâlni la Washington cu sosia lui Obama

Președintele României va face o vizită în Statele Unite ale Americii unde se va întâlni cu sosia președintelui SUA, Barack Obama. Site-ul oficial al sosiei lui Obama, www.BeingBarackObama.com, a anunțat întâlnirea dintre primul om din România și omul care seamănă foarte bine cu primul om din SUA.

Purtătorul de cuvânt al sosiei lui Barack Obama a declarat: „Este o vizită foarte importantă pentru administrația sosiei lui Barack Obama. O să vedeți, nu va fi nici o diferență. Președintele Băsescu își va aminti toată viața această vizită. O să jure că s-a întâlnit cu Obama. Așa de real i se va părea totul.”

Administrația sosiei lui Obama îi recomandă lui Traian Băsescu să nu vorbească chestiuni de politică internațională, pentru că bărbatul din fața sa nu știe nimic despre aceste lucruri. Cum pe înregistrări nu se va auzi nimic din ce vor vorbi, celor doi li se recomandă să dea din gură la întâmplare, important fiind ca după fiecare înșirurire de cuvinte fără sens să zâmbească.

Reamintim că vizita lui Traian Băsescu în SUA este cea mai importantă după drama prin care a trecut președintele nostru acum doi ani, când a fost foarte aproape să ia bătaie de la Sarkozy la un summit european.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Mihai
11 septembrie 2011 10:31

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult