Bătaie într-un bar din Centrul Vechi, după ce au venit 20 de Andrei cu rezervare pe aceeaşi masă

Un local din Centrul Vechi a fost scena unei bătăi ca-n filme, cu sticle sparte şi picioare de scaun, după ce mai bine de 20 de sărbătoriţi diferiţi au revendicat o masă rezervată pe numele „Andrei”.

Cei circa 20 de Andrei erau însoţiţi de foarte mulţi prieteni, iar confuzia care a urmat e greu de descris în cuvinte. „Se păruiau, îşi dădeau şuturi, fiecare pretindea că el e adevăratul Andrei, că îl reprezintă pe adevăratul Andrei sau că ştie un băiat pe care îl cheamă Andrei”, povesteşte un martor.

„Până la urmă, Andrei, Andrei şi Andrei au fost săltaţi de poliţie, pe Andrei l-a luat salvarea, Andrei şi Andrei au mers să bea în altă parte iar alţi câţiva Andrei s-au împrietenit şi petrec chiar acum la masa lui Andrei, cu Andrei şi Andrei.”

„Posibil să fi primit 20 de apeluri prin care mi se cerea să ţin o masă pentru Andrei, dar m-am gândit că e acelaşi Andrei şi pur şi simplu vrea să fie foarte, foarte sigur”, spune barmanul, adunând într-un făraş o grămăjoară de dinţi.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
30 noiembrie 2017 11:28
Citește mai mult despre: andrei bataie rezervare zi de nume

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult