Biden, tot mai senil! La o întâlnire cu democrații a întrebat la ce oră se dă Maria Mirabela

Favoritul presei și al grupărilor totalitare de stânga din lumea occidentală, moș Joe Biden, dă tot mai des semne de senilitate avansată. Aflat la o întâlnire cu extremiștii de stânga, care în SUA sunt reprezentați de partidul Democrat, Biden s-a lăudat cu investițiile făcute în economia americană, pacea pe care a adus-o pe planetă și a întrebat când se dă Maria Mirabela la TV, că vrea să urmărească, îl interesează serialul.

Publicațiile importante din SUA, ca Washington Post, New York Times și Boston Globe au comentat această nouă declarație a lui Biden, explicând cum ea arată, de fapt, spiritul tânăr al președintelui și pasiunea pentru desene animate. „Faptul că serialul Maria Mirabela a fost realizat în coproducție România-Uniunea Sovietică demonstrează nu doar dorința de reconciliere a lui Joe Biden cu Estul agresiv precum și perspectiva globală pe care o are acesta”, a scris un important editorialist în New York Times.

După această declarație Biden s-a căcat din nou pe el, chestiune care l-a făcut pe analistul Peter Zeihan să exclame „iată, cât de eliberat de inhibiții este președintele SUA” iar analistul politic Ian Bremmer a explicat că „se vede mâna lui Putin în toată această situație”.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

5 iulie 2024 14:00
Citește mai mult despre: Joe Biden maria mirabela senil

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult