Bila de pe ASE, în pericol: Andreea Pora a fost admisă la Finanţe-Bănci!

Ceea ce părea doar un zvon alarmist înainte de începutul anului universitar s-a confirmat recent: Andreea Pora este proaspătă boboacă a Academiei de Studii Economice Bucureşti. Astfel, profeţia urbană – conform căreia celebra bilă va cădea de pe clădirea ASE-ului odată cu prima studentă ce va ieşi virgină din Academie – este pe cale să se îndeplinească.

Alarmată de iminenta prăbuşire, conducerea Universităţii a făcut eforturi supraomeneşti nu doar de a o privi, fie şi din profil, pe noua studentă, ci mai ales pentru a ascunde prezenţa ei în cadrul facultăţii. Iniţial, au trecut-o pe liste drept „An Dre Ia Po Ra”, susţinând că ar fi prima studentă chineză din istoria ASE-ului. Dar cum bila continua să se rostogolească, au dat vina pe seismul de duminică sau pe mânia lui Dumnezeu pentru păstrarea în inchisoare a lui Gigi Becali.

Din fericire, nici celelalte studente nu stau cu mâinile în sânul propriu în faţa apropiatului dezastru. Oră de oră, acestea dau măcar o mână de ajutor, dacă nu chiar şi alte organe interne, în speranţa menţinerii bilei măcar în poziţia actuală. A fost înfiinţată chiar şi Brigada Basarabeană, formată din studente de elită din anii 3 şi 4, cele mai active în apărarea imaginii şi arhitecturii ASE-ului.

„Univiersitatia iasta îi di mari prestijiu, bleadi, nu putiem sî lăsăm pi o animalî ca dânsa sî strâşi tot şi-or cladit atâtia jienieraţii di uamini şî fimiei cumsâcadi. Treb’ sî ni munşim zî şî mai alies noapti ca sî aduşiem bila înapoi uni i-i locu’. Şî o sî rieuşâm, chiar răpidi, ‘tu-i chişleagu’ cui m-o facut dacî nu!”, ne dă speranţe Svetlana Bortă-Lucarelli, originară din raionul Ghidighici.

Autor: Harald (aka Apatrid)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
7 octombrie 2013 11:51
Citește mai mult despre: Andreea Pora bila ASE

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult