BNR a hotărât că bancnotele tipărite sunt depăşite: leul va trece pe online

Guvernatorul Băncii Naţionale a anunţat că până în 2012 România va trece la leul on-line, o monedă care va circula exclusiv pe Internet. „Printul a murit, totul va trece pe online”, declară Mugur Isărescu. „Banii tipăriţi costă foarte mult, pentru că tipografia este scumpă. Vedem cu toții că banii tipăriți stau grămadă la tarabe și nimeni nu se atinge de ei. Asta e din cauză că oamenii nu mai au răbdare să răsfoiască bancnote, așa cum făceau pe vremuri.”

Banii online vor avea și o variantă optimizată pentru mobil, care va pune mai bine în valoare banii mărunți. Astfel, bancnotele vor putea fi luate peste tot, pentru că portofelul îl mai uiți acasă, dar smartphone-ul sau tableta niciodată. Totuși, dacă îți pierzi telefonul și aveai bani în el nu te aștepta să-ți fie returnat. Cel mai sigur este să nu porți în telefon mai mult de câteva zeci de lei, iar bancnotele mari să le ții în calculatorul de acasă.

În cazul în care ai nevoie să-ți faci un credit la o bancă, e suficient să trimiți un e-mail în care să menționezi nickname-ul tău, adresa web la care poți fi găsit plus câteva linkuri de recomandare de la prieteni. Banca îți varsă apoi banii în contul de e-mail, de unde le poți da forward când ai nevoie.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
16 decembrie 2011 15:44

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult