TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

BNR promite o bancnotă nouă, de 49,99 lei, destinată plăţilor la supermarket

Scris de Ionuț Foltea
@
16 martie 2013 04:08
BNR promite o bancnotă nouă, de 49,99 lei, destinată plăţilor la supermarket

Pentru a veni în întâmpinarea nevoilor utilizatorilor de monedă din România, BNR intenţionează să scoată o bancnotă nouă, cu o valoare de 49,99 RON.

Noua bancnotă se adresează în special plăţilor făcute la supermarket şi în cele mai multe magazine Mega Image.

„În urma unui studiu asupra preţurilor şi obiceiurilor de cumpărare ale românilor, am constatat că cea mai frecventă sumă de plată la casă este de 49,99 RON. De cele mai multe ori apar neplăceri legate de rest şi cheltuieli suplimentare cu furnizarea de mărunţiş”, susţine guvernatorul BNR Mugur Isărescu.

Isărescu vrea de asemenea încetarea practicilor de genul acordării de rest în produse, de tip gumă sau bomboane. În plus, inutilitatea restului ar reduce drastic cheltuielile cu dubele securizate care transpotă mărunţişul.

„Noua bancnotă acoperă perfect preţul celor mai frecvente produse cumpărate de consumatorii casnici, de la salam la produse de igienă corporală”, susţine Isărescu.

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi