Bolojan le dă românilor o amendă națională de 50 lei de căciulă, că prea au fost obraznici

Premierul Ilie Bolojan nu a rămas surd la plângerile românilor care sunt nemulțumiți de măsurile de redresare fiscală. De aceea, în cel de-al treilea pachet legislativ pentru care guvernul își va asuma răspunderea este inclusă și o amendă de 50 de lei pentru fiecare român, indiferent dacă acesta se află sau nu în acest moment pe teritoriul țării.
Amenda este penală, obligatorie, și trebuie plătită în cel mult 30 de zile, în caz contrar urmând a se introduce penalități. Dacă cetățeanul amendat nu plătește amenda în 6 luni de zile aceasta va fi transformată în închisoare de la 3 luni la un an.
Amenda poate fi contestată la Curtea Supremă de Casație și Justiție, dacă petentul plătește taxa de timbru în valoare de 100.000 de lei. Administrația de la București a dat asigurări că doar anul acesta va fi în vigoare amenda la asemenea sumă, urmând ca de anul viitor aceasta să se reducă la 45 de lei sau, în funcție de situația economică, să crească la 100 de lei.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.