Bolojan vrea ca absolvenţii de Drept să lucreze 2 ani în România înainte să iasă la pensie
Pretențiile lui Ilie Bolojan sunt din ce în ce mai nerealiste. Mai nou, premierul susține că absolvenții de Drept care intră în magistratură ar trebui să lucreze cel puțin 2 ani în România înainte să se pensioneze. Așa cum era de așteptat, ideea lui Bolojan a generat revoltă.
„Adică ce, în loc să mă pensionez de pe băncile facultății, ca alți colegi din generații mai vechi, să fiu obligat să muncesc doi ani întregi? Și abia apoi să mă pensionez? Păi asta înseamnă ani pierduți, or eu nu de aia am dat la Drept!”, s-a revoltat un viitor pensionar special de la o universitate de profil din București.
Actualii studenți spun că ei au ales Dreptul ca să ajungă pensionari speciali, nu judecători. „Să-și pună Bolojan roba pe el și să judece el, nu să ne pună pe noi să ne distrugen tinerețea în săli de judecată”, s-a revoltat un student bucureștean. „Vrem să ne bucurăm de pensia specială când suntem tineri, nu la vârste înaintate, când suntem deja trecuți de 30 de ani.”
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.